1 Atunci, Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui . 2Cinci din ele erau nechibzuite, și cinci, înțelepte. 3Cele nechibzuite, când și-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn, 4dar cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele și untdelemn în vase. 5Fiindcă mirele zăbovea, au ațipit toate și au adormit. 6La miezul nopții, s-a auzit o strigare: ‘Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare!’ 7Atunci, toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele. 8Cele nechibzuite au zis celor înțelepte: ‘Dați-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.’ 9Cele înțelepte le-au răspuns: ‘Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă, ci mai bine duceți-vă la cei ce vând untdelemn și cumpărați-vă.’ 10Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă și s-a încuiat ușa. 11Mai pe urmă, au venit și celelalte fecioare și au zis: ‘Doamne, Doamne, deschide-ne!’ 12Dar el, drept răspuns, le-a zis: ‘Adevărat vă spun că nu vă cunosc!’ 13Vegheați dar, căci nu știți ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.
14 Atunci , Împărăția cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă țară, a chemat pe robii săi și le-a încredințat avuția sa. 15Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi și altuia unul, fiecăruia după puterea lui, și a plecat. 16Îndată, cel ce primise cei cinci talanți s-a dus, i-a pus în negoț și a câștigat cu ei alți cinci talanți. 17Tot așa, cel ce primise cei doi talanți a câștigat și el alți doi cu ei. 18Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ și a ascuns acolo banii stăpânului său. 19După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors și le-a cerut socoteală. 20Cel ce primise cei cinci talanți a venit, a adus alți cinci talanți și a zis: ‘Doamne, mi-ai încredințat cinci talanți; iată că am câștigat cu ei alți cinci talanți.’ 21Stăpânul său i-a zis: ‘Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!’ 22Cel ce primise cei doi talanți a venit și el și a zis: ‘Doamne, mi-ai încredințat doi talanți; iată că am câștigat cu ei alți doi talanți.’ 23Stăpânul său i-a zis: ‘Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!’ 24Cel ce nu primise decât un talant a venit și el și a zis: ‘Doamne, am știut că ești om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și strângi de unde n-ai vânturat: 25mi-a fost teamă și m-am dus de ți-am ascuns talantul în pământ; iată-ți ce este al tău!’ 26Stăpânul său i-a răspuns: ‘Rob viclean și leneș! Ai știut că secer de unde n-am semănat și că strâng de unde n-am vânturat, 27prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, și, la venirea mea, eu mi-aș fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu! 28Luați-i dar talantul și dați-l celui ce are zece talanți. 29Pentru că celui ce are i se va da și va avea de prisos, dar de la cel ce n-are se va lua și ce are! 30Iar pe robul acela netrebnic aruncați-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.’
31 Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale. 32Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărți pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre; 33și va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. 34Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. 35Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; 36am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.’ 37Atunci, cei neprihăniți Îi vor răspunde: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând și Ți-am dat să mănânci sau fiindu-Ți sete și Ți-am dat de ai băut? 38Când Te-am văzut noi străin și Te-am primit sau gol și Te-am îmbrăcat? 39Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit pe la Tine?’ 40Drept răspuns, Împăratul le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.’ 41Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui! 42Căci am fost flămând, și nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete, și nu Mi-ați dat să beau; 43am fost străin, și nu M-ați primit; am fost gol, și nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și în temniță, și n-ați venit pe la Mine.’ 44Atunci, Îi vor răspunde și ei: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ți sete sau străin sau gol sau bolnav sau în temniță și nu Ți-am slujit?’ 45Și El, drept răspuns, le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintr-acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut.’ 46Și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică.”